Povestesc.
cu Iulian Văcărean
18 ianuarie, 2017

gusturi și prieteni

Eram prea mic să-mi amintesc de ce cele mai bune mâncăruri le descopeream pe la vecinii mei. Locuind  foarte aproape de ”barăci”, cum spuneau oamenii din oraș unei mici comunități de romi care găteau pe sobele mari cu plită și încălzite cu lemne de brad. Cele mai bune mâncăruri, atât de simple și totuși îndeajuns încât să hrănească o familie de prea mulți frați și surori.

Zăpada aia de trei metri și cazemată kilometri, de se tot laudă Delia cu ea într-un cântec ce te duce cu gândul la copilărie, se tot regăsea în drumul meu iarna, ba la grădiniță și mai apoi la școală. Cel mai bun mic dejun pe care l-am experimentat vreodată este cel făcut de bunica. Când frigul de afară făcea ca ferestrele de la bucătăria bunicii să prindă flori de gheață, iar clanța de la ușă se lipea de mână și trebuia unsă cu slănină, focul aprins în sobă de la ora 5 dimineața, ”rula”// cuptorul în care bunica arunca câțiva cartofi pe care-i scotea din beciul de sub casă într-un șorț cu flori. După ce erau foarte bine rumeniți, de nu-i puteai ține în palmele goale, noi eram îmbrăcați pentru a pleca la școală. Aveam mănușile de lână legate cu ață de după gât. Bunicu era pregătit cu un lopătoi să ne facă cărare prin zăpadă până la următorul vecin care ne deschidea drumul. Bunica ne punea în mâini cartofii rumeniți, ne afundam mâinile în buzunare și abia așteptam să ajungem la școală să-i decojim și să-i mâncăm cu puțină sare. Erau încă calzi și-i împărțeam cu restul clasei înainte de prima oră de română cu domnul Remus.

Când vreau să gătesc, îmi aleg cu grijă locurile în care mi fac cumpărăturile. Cu grijă înseamnă că încerc să merg destul de des la Piața Obor, să cumpăr tot ceea ce am nevoie. Mai există și Metro, Carrefour sau Mega Image sau mai găsesc prin frigider câte ceva trimis de bunica.

1

Întotdeauna când gătesc descopăr că am prea puține farfurii pentru că sunt destul de entuziasmat, încât invit toți prietenii dragi. Ultima oară când am gătit am ajuns să împrumutăm farfurii din vecini și furculițe de la prieteni.

Ce gătesc?? Chestii simple peste care arunc o mână de semințe, așa am văzut eu că se poartă acum la toate mesele, apoi mai fac paste cu rodie și creveți, pește în tot felul de variante… ei 🙂 nu chiar așa pentru că știu să fac și sarmale sau ciorbă rădăuțeană.

De obicei fac paste, pentru că se fac repede, iar prietenii nu vor să aștepte prea mult până e gata mâncarea. E simpatic cum mă spionează-n bucătărie când gătesc, nu neapărat să vadă ce pun în mâncare, ci să vadă cât de amuzant sunt când port șorț. Sora mea e primul meu fan, a zis că mă plătește șă-i gătesc în fiecare marți seara și chiar o face, se tot laudă că îmi deschide un restaurant.

Cred că din copilărie am o teamă de a mânca singur, tata mă certa adeseori pentru că îmi aduceam colegii de școală sau copiii de pe stradă să mănânce cu mine de fiecare dată.

Pentru mine masa cu prietenii e un fel de împărtășanie pentru că povestim mult și ne punem viețile pe masă, chiar dacă uneori ne descoperim complet străini ca-n filmul ăsta ”Perfect Strangers” pe care îl recomand. Să nu uităm că la mesele noastre se bea vin de Sâmburești, despre care nu am ce să mai spun, e impecabil.  Deserturile sunt aproape întotdeauna făcute de Tort de Bezea – foarte bun și cu o poveste minunată pe care o să o spun curând.

tort de bezea



Comentează cu Facebook